
Povestea noastră
Terra Pitoresca
„Cine n-a avut o vacanță la țară, la o fermă, să-și cumpere!”
Copiii te-au întrebat vreodată dacă laptele se fabrică la supermarket sau de unde vin ouăle? Dar tu… tu de când n-ai mai călcat cu tălpile goale iarba udă de rouă? De când n-ai mai simțit mireasma fânului proaspăt cosit sau tălăngile vacilor pe pășunea de munte?
Viața trece din ce în ce mai repede, aproape totul e consum, uneori chiar risipă. Și noi, cei din echipa Terra Pitoresca, am simțit nevoia să evadăm din agitația de zi cu zi și să căutăm experiențe altfel — pentru noi, pentru familiile și pentru colegii noștri.
Terra Pitoresca e despre toate acestea.
Pentru vizitatori
Poarta ta către natură și simplitate
Fie că plănuiești o vizită singur, cu familia, cu clasa sau cu echipa de la birou, te ajutăm să alegi experiența potrivită: plimbare cu căruța, atelier de pâine și brânză, degustare de vinuri, o zi printre albine sau câteva zile de liniște la fermă.
1. Îți faci cont
Gratuit, în câteva secunde. Contul de pe terrapitoresca.com merge și aici.
2. Cauți ferma potrivită
Pe hartă sau în listă, după ce oferă: vizite, cazare, evenimente.
3. Rezervi
Trimiți cererea fermei, iar ea îți confirmă ziua și ora.
4. Împărtășești
Lași o recenzie și povestești mai departe ce ai trăit acolo.
Pentru ferme și producători
De ce să fii partener al platformei
Ai o fermă sau ești producător agroalimentar și vrei să ajungi direct la oamenii care îți cumpără produsele? Turismul la fermă e un domeniu în creștere în toată Europa, iar platforma îți dă instrumentele ca să intri în el fără bătăi de cap.
- Un profil online pe care îl completezi singur, cu poze și povestea fermei
- Anunțuri pentru vizite, cazare și evenimente, cu prețurile tale
- Cereri de rezervare și mesaje direct de la oaspeți
- Un singur calendar, la fel aici și pe terrapitoresca.com
- Vizibilitate în fața celor care caută anume experiențe la fermă
Cât costă
Abonamentele platformei
Ferma alege un pachet de colaborare, pe 6 sau 12 luni. Vizitatorii plătesc direct la fermă.
Educațional
Gratuit
150 lei12 luni · o listare pe lună
Start
Gratuit
300 lei6 luni · 2 listări pe lună
Standard
500lei + TVA
6 luni · 3 listări pe lună
Business
1000lei + TVA
6 luni · 4 listări pe lună
Trăiește o experiență la fermă
Intră în comunitate și bucură-te de Terra Pitoresca. Dacă ai întrebări, îți răspundem în aceeași zi.